Trei discipoli ai clubului Petrocob își vor continua evoluția la alte echipe din Divizia Națională. Mijlocașul Dan Taras (27 de ani) și portarul Denis Guțul (21 de ani) s-au transferat la Sfîntul Gheorghe, respectiv Zimbru, iar fundașul Nicolae Munteanu (19 ani) a fost împrumutat la Codru. De asemenea, pentru a căpăta practică de joc cel mai probabil vor mai fi împrumutați mijlocașul Alexandru Vlas (17 ani) și atacantul Oleg Crețul (20 ani).
Dan Taras a disputat 138 de meciuri și a marcat 16 goluri pentru Petrocub în Divizia Națională, Denis Guțul și Alexandru Vlas – câte 3 partide, Oleg Crețul – 2, iar Nicolae Munteanu – 1. Le mulțumim pentru evoluția la echipa noastră și îi așteptăm să revină cât mai curând la Petrocub!
