Petru Racu: “Îmi lipsește mult fotbalul”

Fundașul echipei Petrocub, Petru Racu (32 de ani) a vorbit despre viața în carantină.

Petru, cu ce te ocupi toată ziua?

Viața mea este diferită în aceste momente. Îmi lipsește mult fotbalul, dar sunt recunoscător pentru timpul petrecut cu familia. Încerc lucruri noi și cel mai important avem grijă unii de ceilalți.

Ai reușit să privești filme sau să citești ceva?

Ultima perioadă mă uit la filme bazate pe fapte reale, la moment serialul ”The Crown”. Și sunt în pregătire pentru a susține teza de licență și a examenelor, în vederea obținerii titlului de Licențiat în Drept.

Dar cum te menții în formă?

Sunt dependent de activitatea fizică, fac zilnic exerciții. Pe lângă programul care îl avem de la antrenori încerc și ceva nou pentru păstrarea tonusului și a condiției fizice.

Cum ți-ai dori să se desfășoare noul campionat? După actualul format sau să trecem la sistemul toamnă-primăvară?

În situația răspândirii pandemiei și impunerea Starei de Urgență, un avantaj ar fi dacă echipa de tradiție Zimbru sau alt club ar reuși să obțină licențierea pentru a evolua în Divizia Națională ca numărul echipelor să devină par. Campionatul să se desfășoare în așa mod ca numărul meciurilor să fie în creștere și pauza de iarnă să fie mai mică. Sunt de părere că la noi în Moldova se dispută prea puține meciuri în Divizia Națională în timpul unui întreg campionat.

trabzon escort yalova escort Samsun escort escort izmit nazilli escort